Activitatea „Influența muzicii asupra psihicului seniorilor” realizată în cadrul practicii de specialitate desfășurate de studenții la psihologie în ,,Casa Seniorilor” are ca scop explorarea efectelor pozitive ale muzicii asupra stării emoționale și psihologice a persoanelor vârstnice.
În cadrul activității, seniorii au participat la sesiuni de audiție muzicală, în care au fost selectate melodii cunoscute din tinerețea lor sau piese cu ritm liniștitor. Pe parcursul întâlnirii, participanții au fost încurajați să își exprime emoțiile, amintirile și trăirile asociate cu muzica ascultată. De asemenea, s-au realizat discuții de grup și momente interactive menite să stimuleze comunicarea, memoria și starea de bine.
Muzica contribuie la reducerea stărilor de anxietate și tristețe, la creșterea nivelului de relaxare și la stimularea amintirilor autobiografice. Seniorii au manifestat o implicare activă, iar atmosfera creată a fost una pozitivă și reconfortantă.
Prin această activitate, studenții au ocazia să observe direct rolul intervențiilor non-farmacologice, precum muzicoterapia, în îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice, dezvoltând în același timp abilități de comunicare, empatie și lucru cu grupuri vulnerabile.



